Se afișează postările cu eticheta lume. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lume. Afișați toate postările

duminică, 21 martie 2021

Perspectiva creștină asupra lumii

În Biblie, în Noul Testament ni se prezintă faptul că toți credincioșii ar trebui să fie altfel decât restul lumii.
Cu alte cuvinte creștinii adevărați nu trebuie să se amestece cu lumea în planurile lumii, în distracțiile lumii, în filosofia lumii. Ci să fie diferiți (puși deoparte).
Și prin viața lor sfântă să fie o lumină care să lumineze întunericul lumii.

Două versete edificatoare, deși mai sunt multe alte:
Ioan 15:19 - Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.

Alte articole:



sâmbătă, 8 aprilie 2017

Când știința a luat locul lui Dumnezeu

De mii de ani oamenii au crezut intr-un Dumnezeu, indiferent de religie sau crez. Însă întotdeauna Dumnezeu a fost interpretat eronat de către religie și foarte puțini au fost cei care au reușit să aibă o înțelegere cât de cât corectă a divinității.

Perspectiva creștină asupra lumii

În Biblie, în Noul Testament ni se prezintă faptul că toți credincioșii ar trebui să fie altfel decât restul lumii. Cu alte cuvi...