Sfarsitul lumii va fi maine sau poimaine?

Mergem pe strada, poate la serviciu, poate la alte treburi, si vedem mii de oameni trecand pe langa noi, oameni pe care nu ii cunoastem, prinsi in tot felul de activitati avand sperante de viitor, fara ca macar sa stie faptul ca maine sau poimaine va fi ultima lor zi, a lor si a noastra, a tuturor.

Despre Apocalipsa sau scris multe, multi nici macar necitind Apocalipsa din Biblie, sau daca au citit-o nu au inteles mai nimic. Insa au realizat filme, scenarii, au combinat profetii maiase, ale lui Nostradamus si alti “mari” profeti: Vanga, muma Omida etc, etc, etc.   Realizand o fobie in masa a sfarsitului lumii 2012 fiind ultima gaselnita. In jurul anului 2000 multi oamenii credeau ca atunci se va termina totul, dar nu a fost asa, acum avem in 2012-2013 cand cele mai negre scenarii ne scufunda in bezna informatica, caci Soarele suparandu-se pe noi ne va improsca cu niste particule suspecte ce vor distruge retele de energie electirca si odata cu ele si civilatia umana se va transma intr-un nou Ev Mediu.


E greu de crezut ca in 2015-2016 va fi ceva de acest gen insa ar fi bine sa nu traim cu impresia ca lume a nu are inceput sau sfarsit. Sa ne imaginam o zi din viata noastra fara televizor, fara telefon fix sau mobil, fara computere, masini de spalat, roboti de bucatarie, transport in comun, transport de orice fel, intr-un cuvant fara energie electirca. Nu punem la socoteala ca nu am mai avea serviciuri (joburi), ne gandim doar la ce am face noi acasa locuind la etajul 8 intr-un bloc cu 10 etaje. Sa presupune ca e vara, (altfel ar trebui sa facem focul cu lemne in mijlocul sufrageriei), venim dupa o zi de munca seara acasa, si ne trantim in fotoliu, sa ne uitam la televizor ( nu avem cum: nu exista televiziuni), sa citim un ziar sau o carte: nu a mai tiparit-o nimeni, sa mergem in bucatarie sa gatim ceva, nu avem lumina, …… continuati voi scenariul.

Si totusi, daca maine va veni nu Apocalipsa(distrugerea finala), ci un mic cutremur de 8 grade, si Romania devine un mare cimitir, si in acest cimitir ne vom odihni si noi in somnul de veci, ne-ar parea rau? Am trait noi pana acum? Am trait noi cu adevarat? Sau mai bine zis: stim noi sa traim? Suntem noi constienti de faptul ca clipa trece, si odata cu ea si viata noastra?

Mereu si mereu facem planuri de viitor, si nu spun ca ar fi ceva rau, dar totusi, noi trebuie sa traim si acum, in prezent, nu doar in visele unui viitor. Daca am sti ca maine e ultima zi nu am incerca sa traim la maximum ziua de azi?